
- Vineri, 07 Iunie 2024

Aniversarea de 60 de ani de la crearea Organizației sindicale a colaboratorilor Universității Tehnice din Moldova și marcarea acestui eveniment solemn chiar de Ziua Sindicalistului este un deosebit prilej pentru a șterge de praf și rememora cele mai importante momente, care s-au perindat de-a lungul istoriei Organizației.
Nu poate fi contestată importanța perpetuării valorilor dobândite prin munca și poveștile de succes ale tuturor celor care au contribuit semnificativ ca astăzi să se vorbească cu mândrie și demnitate despre Organizația sindicală a Universității Tehnice din Moldova. Le suntem recunoscători tuturor liderilor și activiștilor sindicali, care pe parcursul acestor ani au depus și continuă să depună eforturi întru dezvoltarea și consolidarea Organizației la care au fost și sunt parte.
Felicitări, stimați colegi sindicaliști ai UTM, cu prilejul acestui moment aniversar! Să urmați și în continuare, cu aceeași demnitate și perseverență, principiile sindicalismului veritabil și activ, atenția și grija față de angajații Universității, tendința de a crește și a evolua permanent. Să aveți sănătate trainică și realizări, care să servească drept sursă de inspirație pentru cei care vă vor urma!
VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!