
- Vineri, 13 Septembrie 2024

Recent, la ședința Biroului Executiv al Federației Sindicale a Educației și Științei s-a votat o Declarație către conducerea Republicii Moldova, prin care Sindicatul cere ca problema creșterilor salariale în ramura Educației și Cercetării să fie abordată cu responsabilitate, or, ponderea cheltuielilor din buget pentru Educație crește, iar investițiile în factorul uman din educație – scad în mod vizibil.
Conform unor estimări, la moment, în calcul anual, acoperirea cheltuielilor care se cer pentru ca salariul din educație să fie echivalent cu salarul mediu din economia națională ar necesita 3,04 miliarde lei, iar cu contribuții – 3,9 miliarde.
La 18 miliarde lei, investiți în anul de studii 2023-2024 în educație, ar mai fi nevoie de 3,9 miliarde pentru motivarea cadrelor didactice.
Merită sistemul educațional o asemenea investiție din partea statului, mai concret - din partea actualei guvernări?
Tradițional, guvernările preferă să se eschiveze de la un răspuns explicit la întrebarea privind creșterile salariale. Perspectiva soluționării problemei majorărilor salariale se află permanent într-un ”con de umbră”, tema creșterilor salariale în Educație și Cercetare a devenit o temă tabu, pe care mulți o ocolesc, dar care nu ne ocolește nici pe noi, cei de la sindicate, nici pe cei de la conducere.
Și, dacă revenim la întrebarea de mai sus, răspunsul nostru este evident – MERITĂ!!!
Pentru că Educația de Calitate costă! Pentru că vrem să construim o viață decentă pentru angajații din domeniu, să atragem tineri în sistem – nu doar în școli, dar și în Universități, în Cercetare, - nu prin îndemnizații și suplimente salariale, ci prin salarii motivante, prin stabilirea unor valori de referință relevante!
Pentru că vrem să păstrăm cadrele performante și să facem profesia mai atractivă!
MERITĂ – pentru că vrem și merităm să fim în Europa cu salarii europene! Și cine dacă nu actuala guvernare trebuie să înțeleagă acest lucru și să ne susțină?