- Joi, 05 Noiembrie 2020
La 5 martie 2020, la Chișinău, sub sloganul mobilizator «Uniți prin misiune, puternici în acțiune!», s-a desfășurat Congresul VII al Federației Sindicale a Educației și Științei.
Congresul a fost precedat de o vastă campanie de raportare şi alegeri pe parcursul anului 2019 în circa 2600 de organizații sindicale primare și în 80 de organizații de nivel raional, municipal, teritorial, organizațiile sindicale ale instituțiilor de nivel universitar, din colegii, care și-au ales organele de conducere pentru următorii 5 ani și delegați la Congresul VII al FSEȘ.
La Congres au participat circa 170 de delegați, unii factori de decizie din cadrul MECC, a Guvernului Republicii Moldova și a CNSM. Totodată, Congresul a fost onorat cu prezența unui șir de delegații de peste hotare, în frunte cu președintele Comitetului Sindical European pentru Educație ( ETUCE), Cristine Blower.
Solidaritate și susținere frățească de peste Prut, reprezentată prin prezență la Congres și mesaje călduroase adresate de la tribuna Congresului, ne-au oferit delegațiile Federației Sindicatului Liber din Învățământ (Cornelia Stavri Popa, Secretar General, Gabriel Ploscă, președintele Sindicatului Liber din Învățământ și Cercetare Neamț, însoțit de Gabriela Grigore, Secretar General și Iosif Covasan, șef de departament); Federației Sindicale Naționale Alma Mater (Anton Hadăr, președinte, Răzvan Bobulescu, președinte de onoare, Mihai Buțu, Secretar General, Laura Olteanu, președintele Sindicatului Universității “Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Iulian Agape șiȘtefan Grigoraș, Sindicatului Salariaților Universității Tehnice “Gh.Asachi”, Iași).
Totodată, Congresul a fost onorat și de prezența delegațiilor din partea sindicatelor din educație din Ucraina, în persoana vicepreședintelui Sindicatului Educației din Ucraina, Iurii Pugaciov, Sindicatului din Educație din Bulgaria, Ianka Takeva, Sindicatului din Educație din Kazahstan, în frunte cu Raihan Khydyrbaeva.
Ordinea de zi a evenimentului a inclus mai multe subiecte, printre care: prezentarea activității Federației Sindicale a Educației și Științei în perioada dintre Congresele VI și VII (5 martie 2015 – 5 martie 2020); aprobarea priorităților strategice de activitate pentru perioada 2020-2025; alegerea conducerii Federației pentru următorul mandat de 5 ani.
În raportul despre activitatea Federației, Ghenadie Donos, președinte al FSEȘ, a comunicat că pe parcursul ultimilor 5 ani au fost obținute unele realizări importante pentru membrii de sindicat, precum sunt majorări salariale; facilități prin semnarea unor acorduri adiționale la Convenția colectivă; completarea și îmbunătățirea Legii salarizării. Acesta a mai precizat că ridicarea statutului cadrului didactic, reîntoarcerea tinerilor la catedre, diminuarea birocratizării la locul de muncă al pedagogului, sunt doar unele aspecte care solicită aportul Sindicatului spre soluționare în timpul apropiat.
În luarea sa de cuvânt, Oleg Budza, președinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a afirmat că FSEȘ este o organizație sindicală de primă importanță pentru întreaga mișcare sindicală. “Este un sindicat cu tradiții de peste 100 de ani. În toți acești ani, Federația a fost și este un promotor activ al sindicalismului, care a apărat drepturile membrilor săi prin negocieri insistente cu autoritățile și ample acțiuni de protest”, a accentuat liderul CNSM.
În urma procedurii de vot, prin vot deschis, în calitate de președinte al Federației Sindicale a Educației și Științei a fost reales Ghenadie Donos. De asemenea, au fost aleși vicepreședinții FSEȘ – Nadejda Lavric, Anatol Alexei, Oleg Chihai, Maria Sîrbu, Silvia Chicu, precum și membrii Consiliului General și ai Comisiei de cenzori.
Secvențe din unele luări de cuvânt ale oaspeților de peste hotare:
Dna Christine Blower, president ETUCE (președintele Comitetului Sindical European pentru Educație):
Este prima mea vizită în Moldova și sunt foarte bucuroasă de a vă aduce un salut din partea colegilor mei din regiunea europeană a Internaționala Educației și a tuturor colegilor mei. Stimați colegi sindicaliști din Moldova, voi sunteți o parte importantă a Comitetului Sindical European pentru Educație și eu sunt bucuroasă să vă spun acest lucru. Educația este o meserie fundamentală pentru societatea noastră. De aceea o sarcină importantă a noastră, a tuturor este de a face ca profesorii să fie foarte bine plătiți, pentru a merge cu satisfacție la lucru și a furniza educație de calitate.
În cadrul Comitetului Sindical European pentru Educație noi promovăm foarte puternic dialogul social, pentru că suntem convinși că acesta este modalitatea cea mai bună de a obține beneficii pentru membrii noștri de sindicat. L-am auzit pe dl ministru vorbind despre dialogul social. Încă înainte de a sosi în Moldova eu am auzit că Dvs sunteți foarte implicați în acest dialog social.
Dna Susan Flocken a fost în vizită la Dvs și mi-a făcut un raport despre activitatea Federației Dvs. Îmi dau seama că întotdeauna rămân multe de făcut. Stimați colegi, Vă urez un Congres cu realizări de succes și sper că după acest congres veți rămâne uniți prin misiune și veți fi mai puternici în acțiunile voastre.
Dl Anton Hadar, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale “Alma Mater”, România:
Stimate domnule președinte, distinși membri ai prezidiului, stimați oaspeți, am venit cu plăcere, aici, la Chișinău. Am venit cu gândul de a continua colaborarea, astfel, azi dimineață am semnat un nou acord de colaborare pe o perioadă de 5 ani și sperăm că lucrurile se vor îmbunătăți în ceea ce privește colaborarea între FSEȘ din Moldova și Federația Sindicală Alma Mater, care este una dintre cele mai mari Federații sindicale din Europa cu membri de sindicat doar din învățământ superior și cercetare.
Dna Cornelia Popa Stavri, Secretar General al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, România:
Este o onoare, dragi colegi să fiu aici și să transmit mesajul președintelui FSLI, dl Simion Hancescu, care nu poate fi astăzi aici, dar vă asigură de tot sprijinul.
Gândurile noastre cele mai bune se îndreaptă către Dvs, frații noștri de peste Prut, nu doar în momentele de însemnătate istorică, ci zi de zi. Între noi sunt legăturile cele dintre frați. Amprenta istorică și culturală pe care o purtăm deopotrivă e cu mult peste orice act diplomatic. E o legătură de sânge, iar aceasta nu se șterge niciodată. Unitatea, egalitatea de șanse și calitatea educației sunt vectorii noștri comuni de acțiune. Acestea ne îndeamnă zilnic să ne facem datoria cât mai bine.
Să aperi drepturile angajaților a devenit o mare provocare la noi în țară, dar și aici în Republica Moldova. Schimbările la care este supus sistemul de învățământ ne face să fim un fel de apărători ai cetății. Cetatea fiind de această dată educația. Trebuie să ne implicăm activ în tot ceea ce înseamnă sistemul de învățământ. Să nu stăm pe margine și apoi să regretăm că ce s-a făcut nu e bine. Am urmărit atent activitatea Dvs și știm că aveți ca priorități Legea de salarizare în sistemul bugetar, programul profesorilor care să fie îndreptat mai mult spre activitățile cu elevii, reducerea birocrației, dialogul social,îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru cadrele didactice. Poate veți fi surprinși, sau nu, dar acestea sunt și provocările care stau în fața noastră. Educația este un domeniu strategic care ar trebui să fie considerat prioritar în orice țară, așa cum ne dau drept exemplu țările dezvoltate din întreaga lume. Trebuie să găsim soluții să convingem Guvernele din cele două țări că a investi în educație înseamnă a investi în viitorul țărilor noastre. Trebuie să spunem răspicat că în centrul activităților noastre stă Dascălul, cel care face educație. Acesta are dreptul la un statut care să-i confere respect. Dascălul are dreptul să se simtă valorizat și stimulat, să profeseze fără grija zilei de mâine. Tocmai de aceea investițiile în calitatea din educație înseamnă și aspectul salarial și condițiile materiale din școlile în care își desfășoară activitatea. Știm că faceți eforturi în această direcție, lucru pe care și noi, sora voastră de peste Prut îl facem. Suntem convinși că rezultatul activităților din aceste zile va influența decizia oamenilor din organizația Dvs, pe care îi stimăm și pe care îi înțelegem în misiunea pe care o au: o educație mai bună pentru un viitor mai bun. Să privim cu optimism către viitor! Atâta timp cât vom ști să fim uniți, să fim apropae unii de alții, vom reuși să găsim împreună soluțiile cele mai bune.
Aveți în persoana FSLI un partener de încredere și dorim, faptic, să extindem colaborarea dintre cele două Federații. Urăm succes lucrărilor acestui Congres, iar angajaților din sistemul de învățământ din Republica Moldova le mulțumim pentru tot ce fac zi de zi și ne închinăm în fața lor cu mare respect.
Mesaj semnat de președintele FSLI Simion Hancescu.
Mesaj adresat Congresului de către Iacob Baciu, președintele Confederației Sindicatelor Democratice din România
Dragi colegi și prieteni din Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova! Zilele acestea Federația Dvs are un eveniment deosebit, la care, din păcate, nu voi putea participa. Datorită faptului că țara mea traversează o perioadă agitată din punct de vedere politic, iar mandatul meu de președinte al Consiliului Economic și Social mă obligă să participa la toate întrunirile din această săptămână nu pot răspunde pozitiv la invitația Dvs. Cu toate acestea, gândul meu de fraternitate și prietenie este alături de voi. Vă doresc să aveți un eveniment reușit care să motiveze viitorul vostru mandat, care, sunt sigur, va fi unul de succes. Am constatat cu multă bucurie în ultima mea vizită la Chișinău că organizația Dvs este cu adevărat pusă în slujba lucrătorilor din învățământ și cercetare. Maturitatea pe care am constatat-o în toate acțiunile organizate de FSEȘ reprezintă garanția seriozității și democrației autentice. Vă doresc, dragi prieteni și frați de peste Prut, multă sănătate, succese și realizări. Semnează Iacob Baciu, președinte CSDR.
Dl Gabriel Ploscă, președintele Sindicatului Liber Învățământ Neamț.
Vă mulțumesc pentru invitație la Congres, și mă bucur că pot transmite salutul plăieșilor lui Ștefan cel mare din Neamț. În același timp vreau să vă asigur că prietenia și frăția lor este o certitudine precum muntele Ceahlău. Ceva timp în urmă, îndemnați de dorul României Mari, am trecut Prutul, și am făcut o vizită fraților din FSEȘ. Apoi, întâlnirile noastre de suflet au devenit din ce în ce mai dese,am discutat pe teme sindicale, ne-am sfătuit împreună cum să apărăm mai bine drepturile și libertățile de asociere, profesionale ale membrilor noștri de sindicat, de pe o parte și alta a Prutului. Am învățat unii de la alții și am înțeles mai bine valorile fundamentale ale sindicalismului – unitate și solidaritate. Am cunoscut aici oameni dedicați mișcării sindicale, adevărați militanți sindicali, implicați cu toată puterea lor în rezolvarea problemelor sistemului de educație. Au fost multe acțiuni comune, de formare sindicală ori de participare la evenimente de suflet. Mă bucur că aproape de un an revista cadrelor didactice din județul Neamț Apostolul, are o subredacție și la Chișinău. Și, cu siguranță, nu ne vom opri aici. Aș mai dori să amintesc că oricând vom fi împreună. I-mi amintesc ce zicea într-un articol redactorul șef Mircea Zaharia:în ultimii ani, lucrul cel mai valoros pe care l-am făcut a fost să ne preumblăm peste Prut pe o parte și pe alta, astfel încât, casa noastră să fie și pe o parte și pe alta a Prutului.
Oameni bun! Astăzi avem nevoie mai mult decât niciodată de sindicate puternice, într-o lume guvernată de interese meschine, străine de interesele oamenilor, guvernate de ipocrizie, de manipulare, trebuie să rămânem uniți în jurul sindicatelor. Îmi place cum cineva a spus: să fim grămăjoară! Să nu ne fie teamă și să ne opunem cu toată forța noastră de negociere sau în stradă. Să nu ne temem de nou, să sprijinim reformele. Să credem în sindicate, care de multe ori reprezintă ultima speranță a oamenilor în rezolvarea problemelor lor. Vă felicit, dragi colegi, și vă doresc succes în activitate și multă sănătate. Vom fi mereu împreună!
Dna Ianka Takeva, Președintele Sindicatului din Educație, Bulgaria:
Stimați colegi, onorat prezidiu! Sunt foarte bucuroasă să fiu invitată la Congres, sunt pentru prima dată în Chișinău. Vă transmit cele mai călduroase salutări de la membrii de sindicat din Bulgaria, sindicatul nostru este cel mai mare sindicat din Bulgaria. Vreau azi să accentuez că noi cu Dvs avem o soartă comună. Traversăm o situația foarte complicată. Noi trebuie să luptăm pentru pace, pentru că războiul este foarte aproape de noi. E complicată situația cu terorismul cu violența asupra cadrelor didactice. Sunt convinsă că una din cele mai importante sarcini ale sindicatului este lupta pentru pace, echitate, pentru majorarea finanțărilor ramurii educației. E important să luptăm pentru ridicarea demnității și statutului cadrului didactic. Primiți de la mine personal, de la toți profesorii din Bulgaria urări de sănătate, fericire. Sunt convinsă că Dvs, la Congresul VII, veți aborda problemele ridicării calității învățământului, majorării salariilor și ridicării statutului cadrului didactic. Vă urez succes. Mulțumesc!
Dl Serghii Pugaciov, vicepreședinte al Sindicatului Educației din Ucraina, președintele Consiliului regional Vinnița al Sindicatului:
Stimați prieteni! Vă transmit cele mai sincere felicitări și salutări din partea Comitetului central al Sindicatului Educației din Ucraina și felicitări cu prilejul evenimentului extraordinar din viața organizației Dvs. Fie ca Sindicatul Dvs să-și consolideze rândurile pentru a putea înfăptui sarcina cea mai importantă a unui sindicat: protecția drepturilor social-economice ale membrilor săi. Suntem convinși că Congresul Dvs va fi o etapă importantă pentru elaborarea și aprobarea unor strategii noi întru dezvoltarea organizației Dvs. și soluționarea celor mai arzătoare probleme cu care se confruntă cadrele didactice din R. Moldova. În această zi importantă Vă dorim numai bine, sănătate și realizări frumoase în activitatea Dvs de zi cu zi.
https://estu.md/noutati/246-congresul-vii-al-federatiei-sindicale-a-educatiei-si-stiintei.html#sigProGalleriac48d7e1a57