- Joi, 17 August 2017
În ajunul începerii noului an de studii, membrii Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei din Moldova (FSEȘ) au avut marți, 15 august, o întrevedere de lucru cu conducerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) și reprezentanți ai Guvernului, unde au discutat despre o serie de subiecte ce se referă la situația din ramura educației.
Agenda discuțiilor s-a axat pe nivelul de salarizare în ramură, rezultatele obținute de FSEȘ în procesul de negocieri cu autoritățile în vederea majorării salariilor pedagogilor și cadrelor auxiliare, situația tinerilor specialiști, condițiile de muncă ale cadrelor didactice.
Potrivit lui Dumitru Ivanov, președinte al FSEȘ, această întrevedere urmărește să fortifice dialogul cu MECC, în direcția depășirii problemelor existente în ramura educației și științei. Liderul sindical s-a pronunțat pentru întreprinderea unor acțiuni cât mai rapide de susținere a salariaților.
Ion Bulat, prim-vicepreședinte al FSEȘ, a informat că în urma mai multor acțiuni de protest organizate la începutul anului 2017, întrevederi cu Prim-ministrul Republicii Moldova, ședințe ale Comisiei de negocieri, autoritățile și sindicaliștii au ajuns la un consens. Astfel, începând cu 1 septembrie curent, salariile cadrelor didactice din învățământul general și profesional-tehnic vor fi majorate cu 11,3 %.
Monica Babuc, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, a afirmat că este necesar de acordat mai multă atenție procesului de comunicare dintre autorități și colectivele de pedagogi și s-a arătat deschisă pentru a dezvolta dialogul cu organizațiile sindicale.
“Decizia Guvernului de a majora salariile cu 11,3% a fost una complicată din punct de vedere financiar. Însă această decizie este un prim pas în soluționarea solicitărilor venite de la pedagogi”, a subliniat Monica Babuc.
“Ne îngrijorează situația din ramură și suntem conștienți de necesitatea efectuării unor reforme. Peste 42% din pedagogii din Republica Moldova sunt pensionari. Chiar și rezultatele admiterii din acest an ne arată că cele mai puțin populare specializări sunt cele pedagogice. Sunt mai multe probleme la care trebuie să reflectăm împreună pentru a găsi soluții la nevoile pedagogilor și așteptările societății față de sistemul educațional”, a mai comunicat Monica Babuc.
În context, Oleg Budza, președinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, și-a manifestat speranța că această întrevedere va pune bazele unui proces eficient de dialog permanent dintre autorități și sindicaliștii din educație și a pledat pentru reformarea sistemului de salarizare în sfera bugetară.
Cei prezenți, au mai discutat despre perspectivele legate de dotarea instituțiilor de învățământ, motivarea tinerilor de a veni și a munci în sistemul educațional, ultimele modificări ale Codului educației, conceptul privind sistemul unitar de salarizare, subiecte legate de optimizări și lichidări ale instituțiilor educaționale și sarcinile liderilor sindicali în contextul reformelor.
Menționăm, că pedagogii, susținuți de sindicaliștii din educație și din celelalte ramuri ale economiei naționale, au demarat acțiunile de protest la 17 ianuarie 2017.
La acea dată, sindicaliștii din educație au cerut egalarea salariului pentru I categorie de salarizare a Rețelei Tarifare Unice cu mărimea minimului de existență, începând cu 1 ianuarie 2017; majorarea cu 50 % a salariului de funcție pentru personalul didactic și științifico-didactic, începând cu 1 ianuarie 2017 și recalcularea anuală necondiționată a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadrați în câmpul muncii.
https://estu.md/noutati/222-monica-babuc-ministrul-educatiei-culturii-si-cercetarii-majorarea-salariilor-cu-11-3-reprezinta-un-prim-pas-spre-imbunatatirea-conditiilor-de-munca-in-ramura-educatiei.html#sigProGalleria8afe492ab0
Articol preluat de pe adresa: http://sindicate.md/monica-babuc-ministrul-educatiei-culturii-si-cercetarii-majorarea-salariilor-cu-11-3-reprezinta-un-prim-pas-spre-imbunatatirea-conditiilor-de-munca-in-ramura-educatiei/