• Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
  • +373 22 237525

Anul care s-a călătorit a fost marcat pentru Sindicatul Educației și Științei printr-un eveniment responsabil – campania de dare de seamă și alegeri în organizațiile sindicale de nivelul  I, II și cu atribuții de nivelul II, desfășurată în condițiile expirării mandatului și aprobată în baza Hotărârii respective a Consiliului General al SEȘ la 5 martie 2014.

Interviul susținut de către Nadejda Lavric, vicepreședinte al CG al SEȘ, deschide anumite paranteze și reflectă nuanțe semnificative asupra evenimentului de importanță majoră din viața Sindicatului sectorial în preajma Congresului ordinar – VI.

Dată fiind testarea de maturitate și transparența sindicală în domeniu într-o perioadă destul de încordată (scrutinul parlamentar) în societatea noastră, probabil ați adoptat anumite tactici speciale pentru organizarea și desfășurarea la nivel a alegerilor. Cum anume ați procedat la acest capitol?

- În primul rând am stabilit termenele de aplicare a adunărilor și conferințelor de  toate nivelurile, astfel încât întreaga campanie să fie încadrată între 5 martie și 15 decembrie 2014, acest obiectiv fiind punctul de reper al bunei organizări – unul din dezideratele esențiale ale mișcării sindicale, prin definiție.

La fel, în vederea organizării unei campanii corecte și conforme Statutului Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, sectorul organizare şi administrare al aparatului CG al Sindicatului a elaborat şi a repartizat materiale de sprijin pentru liderii sindicali, cum ar fi: „Ghidul liderului sindical”, „Ghid pentru preşedinţii organizaţiilor sindicale primare”. În format Power Point a fost elaborat materialul „Acţiunile liderului sindical după adunarea/conferinţa de dare de seamă şi alegeri”, care a fost prezentat în cadrul seminarelor organizate pentru liderii sindicali (în iunie la Vadul lui Vodă şi în septembrie la Institutul Muncii). Sectorul instituţii universitare şi ştiinţifice a pregătit şi a elaborat la seminarul din 17 septembrie 2014 structura - model al raportului de dare de seamă și un model de proiect de hotărâre a adunării/conferinţei.

- Procesul monitorizării. Ce tablou a developat?

- În conformitate cu raportul statistic, la data de 1 ianuarie 2014 Sindicatul Educaţiei şi Ştiinţei întrunea 122733 membri de sindicat, reuniţi în 2604 organizaţii primare; 32 organizaţii raionale/municipale/teritoriale, inclusiv AŞM; 12 organizaţii în instituţiile universitare; 13 – în cele medii de specialitate; 9 organizaţii sindicale studenţeşti şi 12 organizaţii subordonate direct CG al SEŞ.

Astfel, s-au desfăşurat 32 de conferinţe raionale/municipale/teritoriale, inclusiv AŞM, 46 de conferinţe/adunări în organizaţiile sindicale universitare şi colegii, inclusiv ale studenţilor; 12 - în instituțiile de învățământ, organizaţiile sindicale ale cărora sunt subordonate Consiliului General al SEŞ.

Drept scop al monitorizării derulării conferinţelor/adunărilor de dare de seamă şi alegeri, în corespundere cu cerinţele statutare şi conform regulamentului respectiv, conducerea Sindicatului a participat la marea majoritate a acestora: preşedintele CG al SEŞ,  Dumitru Ivanov, a conlucrat la 15 conferinţe;  Ion Bulat, prim-vicepreşedinte - la 13; Nadejda Lavric, vicepreşedinte - la 15; şefii de sectoare, Ana Arnaut - la 14,  Serafima Ţurcan  - la 5 și Angelina Begu  - la 5.

Dacă e să recurgem la cifre concrete, la cele 50 de conferinţe au fost aleşi 3394 de delegaţi, rata de participare alcătuind 90%.  Cele 27 de adunări au întrunit cvorumul (50%+1), rata medie de participare fiind de 72%.  În conformitate cu norma stabilită,  la Congresul VI al SEŞ au fost aleşi 97 de delegaţi și 6 delegați din oficiu, în conformitate cu Statutul. În total, la lucrările Congresului VI vor participa 103 de delegați.

De menționat că la majoritatea conferinţelor/adunărilor au fost prezenţi şi au participat cu luări de cuvânt reprezentanţi ai administraţiei publice locale, şefi ai Direcţiilor de învăţământ, rectori, prorectori, directori ai instituţiilor respective. Dezbaterile s-au remarcat prin activism, numărul celor care şi-au expus opiniile fiind de 479 de persoane (14% din participanţii la conferinţe şi adunări). Totuși, aș sublinia cu regret că în mun. Bălţi a fost manifestată o indiferenţă vădită a  autorităţilor locale faţă de conferinţa sindicală.

- Care a fost problematica esențială adusă în lumina opiniei sindicale și a partenerilor sociali?

Rapoartele prezentate de către liderii organizațiilor sindicale din raioanele Hânceşti, Glodeni, Căuşeni, Teleneşti, Basarabeasca, Ştefan Vodă, Cantemir, Cahul, Floreşti, Făleşti, Drochia, Sângerei, Anenii-Noi, Cimişlia, Consiliul municipal Chişinău, Centrul teritorial Chişinău, Consiliul municipal Bălţi, AŞM, cât și de către președinții Comitetelor sindicale ale angajaţilor din instituţiile universitare – US ”A. Russo” (Bălți), USM, UTM, US Tiraspol, US Cahul, ASEM și din colegii, având drept puncte de reper rezoluţiile Congresului V al Sindicatului, au reflectat concludent propriile activităţi desfăşurate pe parcursul anilor, declaraţi de către CG al SEŞ Ani ai Contractelor colective de muncă şi ai organizaţiilor sindicale primare. Forme moderne de elucidare a muncii sindicale au fost utilizate de către CM Chişinău, CR Călăraşi, CR Briceni, CS al studenţilor de la UTM  şi UPS „I. Creangă” ş.a.

Aș puncta, în mod special, conştientizarea sporită de către organele sindicale a importanţei CCM, fapt desprins din absoluta majoritate a rapoartelor, cât şi din comunicările în dezbateri, ale liderilor organelor sindicale primare. Cu toate aceste plusuri, am cataloga activitatea CR Soroca al SEȘ drept una nesatisfăcătoare, la acest capitol: din 108 de organizaţii sindicale, au negociat şi semnat CCM doar 27 (28%).  Este un rezultat mult prea inechivalent în raport cu eforturile depuse de CG al SEŞ pe parcursul mandatului, pentru ameliorarea stării de lucruri în acest sens.

Pe lângă chestiunile tradiţionale de pe agenda de lucru a conferinţelor/adunărilor de dare de seamă şi alegeri, la ordinea de zi s-au prefigurat şi alte probleme. Spre exemplu, la conferinţa de dare de seamă şi alegeri a organizaţiei sindicale din raionul Cantemir s-a decis majorarea procentului de cotizaţii restituit în organizaţia primară - de la 25 la 35%; Conferinţa mun. Chişinău a operat unele modificări în conţinutul Regulamentului Consiliului Municipal al Sindicatului.

Un moment de incertitudine, mai bine zis, de confuzie a produs calificativul de apreciere a activității organelor sindicale. Unii lideri au optat pentru evaluarea activității prin 2 calificative: satisfăcător și nesatisfăcător, alții au lăsat formula de evaluare la discreția participanților. Astfel, ne-am pomenit cu un diapazon larg de aprecieri, și anume: satisfăcător, bine și foarte bine. Analizând această situație echivocă, considerăm că ar fi judicios să stabilim reguli identice. În opinia noastră, activitatea sindicală nu poate fi apreciată prin calificativul foarte bine, deoarece există loc pentru performanţe cu mult mai bune, în virtutea potențialului uman și competențe sindicale.

- Ar fi curios să aflăm ce procedură ați aplicat întru alegerea-desemnarea delegaților la Congresul VI?

- Procedura alegerii organelor sindicale şi a delegaţilor la Congresul VI al Sindicatului s-a desfăşurat corect, democratic, transparent, conform prevederilor statutare. Un argument forte în acest sens este votarea secretă, prin care au fost aleşi preşedinţii Consiliilor raionale Ungheni şi Orhei ale Sindicatului, preşedinţii comitetelor sindicale ale UPS „I. Creangă” şi Şcolii profesionale nr.6 din mun. Chişinău, preşedinţilor Comitetelor sindicale ale  studenţilor US din Tiraspol și Colegiului Pedagogic „V. Lupu” din Orhei. În toate aceste cazuri au existat candidaturi de alternativă, dar au fost aleși anume acei președinți care au meritat pe deplin câştig de cauză și încrederea membrilor de sindicat pentru un nou mandat. Decizia de a încheia activitatea sindicală a fost luată benevol de către A. Bălănel, preşedintele CR Cahul al SEȘ, A. Morari, preşedintele CS al angajaților US „A. Russo” din Bălţi, și Gh. Dănilă, preşedintele CS al angajaților UPS „I. Creangă”. Le aducem sincere mulţumiri pentru munca dedicată sindicalismului și pentru eforturile depuse întru protejarea drepturilor membrilor de sindicat !

- Campania de dare de seamă şi alegeri, evident, este o oportunitate şi o tribună deschisă pentru toți cei interesați de a-şi expune viziunile, obiecţiile şi doleanţele în vederea îmbunătăţirii activităţii propriilor organe sindicale, dar şi ale celor de talie republicană – CG al SEŞ şi CNSM. Ați putea aduce câteva din cele mai relevante propuneri?

- Aș clasifica obiecţiile şi propunerile adresate, în primul rând, în adresa organelor sindicale de nivelul doi şi cu atribuţii de nivelul doi. Acestea ar fi: motivarea, inclusiv materială, a preşedinţilor organizaţilor sindicale primare; transparenţa în activitate, în special în cea financiară; informarea mai operativă; majorarea numărului de bilete de tratament balneosanatorial prin procurarea acestora în baza propriilor surse; soluţionarea problemelor ce ţin de atestarea locurilor de muncă; stabilirea sporurilor la compensări pentru condiţiile nocive şi remunerarea responsabililor de problemele securității şi sănătății în muncă; monitorizarea  respectării prevederilor Convențiilor colective și ale CCM.

Cât privește opiniile și sugestiile adresate CG al SEȘ, cu referire la îmbunătăţirea activităţii acestuia, am luat în vizor: implicarea mai activă în dezbaterea politicilor educaţionale; îmbunătăţirea paginii web a Sindicatului, conferindu-i mai multă operativitate și interactivitate; profesionalizarea activului sindical prin diversificarea acțiunilor educaţionale; impulsionarea procesului de examinare a petiţiilor; modificarea prevederilor referitoare la termenul mandatului preşedintelui Comitetului sindical studenţesc de la - 5 la 2-3 ani, în conținutul Statutului SEȘ; stabilirea unor regulamente strict definite întru desfăşurarea echitabilă a festivalurilor şi spartachiadelor republicane.

Sindicaliștii din sectorul educațional și-au făcut publice doleanțele către CNSM și SEȘ de a spori continuarea negocierilor pentru majorarea salariilor în sectorul Educaţiei şi al Știinţei; stoparea majorării procentului defalcat pentru asigurarea medicală, dar și pentru personalizarea unei părţi a acestuia; recalcularea pensiilor/salariilor  pensionarilor angajaţi în câmpul muncii; reformarea sistemului de pensionare; elaborarea normelor-tip de muncă pentru lucrătorii auxiliari; acordarea statutului de funcţionar public managerilor şcolari şi cadrelor didactice deținătoare ale distincțiilor de merit ale statului; adoptarea Statutului cadrului didactic; stabilirea sporului pentru vechime în muncă pentru personalul de deservire din instituțiile preșcolare; majorarea sumei de finanţare per elev; lichidarea inconveniențelor în procesul de atestare a cadrelor didactice; elaborarea unui Regulament cu privire la aplicarea art.301 (c) din CM al RM; majorarea numărului de bilete de tratament balneosanatorial; păstrarea gradului didactic după 2 confirmări.

Acestea şi încă multe alte propuneri vor deveni, la sigur, subiectul preocupărilor SEŞ în perioada următorului mandat, după Congresul VI.

Ţinând cont de şirul de propuneri și obiecţii, Biroul Executiv al CG al Sindicatului, Birourile Executive teritoriale, Comitetele sindicale ale organizaţiilor sindicale de nivelul doi şi cu atribuţii de nivelul doi urmează să le examineze minuțios şi să elaboreze proiecte concrete în vederea soluționării problemelor ce preocupă comunitatea pedagogică a țării.

- În mod obiectiv, cum notați lecția scrutinului sindical devenit deja istorie?

- În linii generale, campania de dare de seamă şi alegeri s-a desfăşurat fără deosebite impedimente sau probleme de ordin organizatoric, cu respectarea prevederilor şi procedurilor statutare, conform Regulamentului alegerilor organelor sindicale și în condiții de transparență maximă și pe principii democratice. Majoritatea conferinţelor/adunărilor s-au încadrat în graficul aprobat de către Biroul Executiv al SEȘ.

Cu toate acestea, au existat şi abateri. Astfel, Comitetul sindical al studenţilor ASEM (preşedinte Dorin Codreanu) nu s-a conformat Hotărârilor Consiliului General al SEȘ din 5 martie 2014 şi ale Biroului Executiv din 24 septembrie 2014 (nu a organizat desfăşurarea Conferinţei de dare de seamă şi alegeri); Comitetele sindicale ale studenţilor US „B. Petriceicu Hasdeu” din Cahul, US din Tiraspol au desfăşurat adunările și conferințele din a doua încercare, deoarece la data stabilită iniţial nu au fost în stare să asigure cvorumul.

Mulţi preşedinţi ai organizațiilor sindicale de nivelul doi şi cu atribuţii de nivelul doi au depăşit termenul de prezentare a Formei nr.3 (procesul-verbal şi hotărârile solicitate) în sectorul organizare al Sindicatului.

- Incontestabil, activul sindical pornește la exercitarea noului mandat cu forțe proaspete. Cine sunt debutanții?

- Aducem sincere felicitări tuturor preşedinţilor care au câştigat încrederea membrilor de sindicat pentru un nou mandat, cât și debutanților: Maria Tichişan, preşedintele CR Cahul al SEȘ; Tudor Semeniuc, preşedintele CR Râşcani; Nadejda Seredovschi, preşedintele CR Soroca; Silvia Chicu, preşedintele CS al angajaților UPS „I. Creangă”; Anatol Moraru, preşedintele CS al angajaților US „A. Russo” din Bălţi; Vasile Ţânţari, preşedintele CS al angajaților Institutului de Științe ale Educației; Rafaila Racovcena, preşedintele CS al angajaților US Comrat; Serghei Horozov, preşedintele CS al angajaților US Taraclia; Oleg Russu, preşedintele CS al angajaților Colegiului Agroindustrial din Grinăuţi, Ocniţa; Iulii Ţurcanu, preşedintele CS al Şcolii profesionale nr.6 din Chişinău; Tatiana Savin, preşedintele CS al Şcolii de meserii nr.2 din Chişinău.

Le dorim tuturor sănătate și realizări prodigioase pe tărâmul sindicalist.

Cor. ”L”