• Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
  • +373 22 237525

Conferinţele cadrelor didactice din acest an s-au desfăşurat în perioada 19-26 august. Aceasta a fost recomandarea Ministerului Educaţiei, destul de rezonabilă în opinia noastră.

Practica anilor precedenţi de a le organiza până în prima jumătate  a lunii septembrie nu a fost agreată de către opinia pedagogică, inclusiv şi Sindicatul sectorial. În acest sens, am propune ca şi pe viitor conferinţele să fie organizate din 15 august cu desfăşurare timp de 8-9 zile.

 Aici aş vrea să stărui asupra organizării şedinţelor de lucru ale atelierelor pentru liderii sindicali. În acest an, de altfel, ca şi în cei precedenţi, acestea s-au desfăşurat cam haotic – fie înainte de conferinţe sau în aceeaşi zi, ba chiar după acestea. Unele raioane au propus ca începând cu anul 2017, lucrările atelierelor sindicaliştilor să preceadă conferinţele, specificându-se şi mecanismele: într-o zi liberă de şedinţele pe discipline. Nu este recomandabilă desfăşurarea atelierelor sindicale în dimineaţa zilei stabilite a conferinţei. Este imposibilă o discuţie adecvată şi constructivă a problemelor noastre multiple în decurs de o oră.

La Briceni, bunăoară, atelierul s-a desfăşurat la 24 august, iar conferinţa - la 25 august. La lucrări au participat 64 de activişti din totalul de 67, care au înaintat o serie de revendicări, prezentate a doua zi la conferinţă raională a cadrelor didactice. Cam la fel s-au desfăşurat atelierele liderilor sindicali şi într-un şir de alte raioane, dar acolo unde acestea au avut loc în aceeaşi zi cu lucrările conferinţei sau în aceeaşi zi cu atelierele şcolare, participarea a fost doar în proporţie de 45-60% din efectivul sindical.

Şi încă un aspect. În unele raioane atelierele au fost organizate separat pentru şcoli şi grădiniţe. Acest lucru ar fi recomandabil, preponderent, pentru raioane mari. Aşa s-a procedat în Orhei şi ar fi un lucru bun de urmat, deoarece aceste instituţii se confruntă cu anumite probleme specifice şi, deci, ar fi mai eficientă o examinare diferenţiată a acestora.

La Hânceşti, atelierul a avut loc în cadrul şedinţei lărgite a Biroului Executiv al CR, la care au participat 96 de persoane. Este o metodă potrivită, mai cu seamă că la sfârşitul şedinţei Biroul Executiv a aprobat un apel către Parlament, Guvern şi Ministerul Educaţiei, care a înglobat un şir de revendicări, ce reies din documentele finale ale Congresului VI al FSEŞ.

Indiferent cum au fost organizate atelierele, ele au raportat revendicările către conferinţe, ulterior fiind aprobate de către acestea, lucru constatat de informaţiile expediate din teritoriu. Concretizăm că problemele, propunerile şi revendicările avansate exprimă pe deplin năzuinţele noastre de-a lungul perioadei de după congres. Mai mult decât atât, obiectivele congresului au fost reactualizate şi aprofundate. Urmează să analizăm minuţios diverse sugestii pentru a înainta guvernanţilor revendicările principiale ale comunităţii didactice, într-un mod hotărât şi fără echivocuri.

Persistă o problemă cardinală: în ţară sunt valabile 2 salarii minime. Acum 3-4 luni, la plenara Consiliului General al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova această situaţie a fost înaintată spre discuţie, dar nu s-a ajuns la o soluţie. Actualmente, 1000 de lei faţă de 2100 lei  în sectorul real este culmea inechităţii! Salariul de 1000 de lei în sistemul nostru, al cărui cuantum constituie doar circa 60% din minimul de existenţă, este unul inferior celui din sectorul real - circa 131% din minimul de existenţă. Pe bună dreptate, majoritatea revendicărilor avansate din raioane se axează anume pe această inechitate. Bineînţeles, nici 2100 de lei nu este o relevanţă, fiindcă în România, spre exemplu, salariul minim este de circa 1250 de roni, echivalent cu 6300 de lei moldoveneşti.

Absolut evident că salariul minim este un element fundamental în sistemul salarizării şi, deci, a fost şi rămâne una dintre cele mai importante revendicări pe agenda noastră de lucru, mai cu seamă că el constituie şi cuantumul categoriei I de salarizare în sistemul bugetar, iar în sectorul educaţional sunt remuneraţi cu un salariu de 1000 de lei circa 47 mii de angajaţi! Este o mare nedreptate, ce nu mai poate fi tolerată!

Şi dacă conştientizăm acutizarea problemei salarizării, apoi trebuie să aducem şi alte nuanţe la subiect. În ultimii 4-5 ani frecvent se abordează chestiunea necesităţii de elaborare a unei noi metodologii salariale în învăţământ şi asta este absolut justificat. Adoptarea unei noi legi a salarizării este prevăzută şi de Codul Educaţiei. Dar realităţile arată că doar se tot vorbeşte despre o efemeră comisie interministerială, care să lucreze asupra elaborării acestui proiect. Şi atât! Dacă la mijloc este ceva misterios sau ieşit din comun, se face fără sindicate şi nu ştim când va fi finalizat acest proces, deoarece nu se cunoaşte la ce etapă este, de fapt. Deocamdată este necesar de urgentat acţiunile axate pe o majorare esenţială a salariilor existente conform propunerilor parvenite, cu circa 34-70%, să cerem elaborarea, cât de curând posibil, a noii legi a salarizării.

Instituţiile educaţionale activează în condiţii rigide de deficit al cadrelor. La un seminar recent, un reprezentant al Ministerului Educaţiei a enunţat că în ţară se „produc” anual circa 3 mii de pedagogi, dar avem nevoie de circa 1500, şi la destinaţie ajung doar câteva sute, care şi aceia, pe parcurs, abandonează şcoala. Acest fapt condiţionează o abordare absolut nouă a problemei, care, în opinia noastră, nu poate fi soluţionată prin modalităţi populiste. Chiar dacă li se va propune tinerilor specialişti sute de mii în formă de indemnizaţii, cu siguranţă, efect scontat nu va fi. Sunt necesare condiţii mai drastice pentru asigurarea activităţii obligatorii a tinerilor specialişti în primii 3 ani de activitate.

Actuala starea de lucruri la acest  subiect nu poate fi tolerată. De aceea sunt indicate nişte prevederi contractuale şi cu tinerii studioşi în bază de contract, dat fiind faptul că plata pentru studii nici pe departe nu acoperă cheltuielile statului la pregătirea acestor specialişti.

Transpunerea în viaţă a prevederilor Codului Educaţiei ne dictează înaintarea unor noi revendicări, în special urgentarea elaborării metodologiilor de aplicare a articolelor 55 şi 134 p.p. 7-8 ale Codului Educaţiei, fără de care prevederile stipulate rămân suspendate, creând premise de încălcare a legislaţiei muncii. 

Conferinţele pedagogice au înaintat şi alte revendicări, cum ar fi: adoptarea unei noi legi cu privire la stabilirea pensiei, echitabilă şi bazată pe veritabile performanţe ale persoanei, în baza unor calcule pe principiu de egalitate, nicidecum egalitarism!

Sindicaliştii noştri pledează insistent pentru o finanţare a instituţiilor preşcolare în baza principiului per copil. Se fac auzite tot mai multe nemulţumiri cu referire la rolul primăriilor în procesul de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcţiei vacante de director. Propunerea sindicaliştilor este ca acest lucru să fie pus în competenţa autorităţilor locale din sectorul Educaţiei.

Se relevă unele discordanţe din Regulamentele privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea funcţiei vacante de director şi directori adjuncţi ai instituţiilor de învăţământ general, în sensul limitării numărului de contestări şi modalităţi de calculare a perioadei de muncă la stabilirea sporului pentru vechimea în muncă a personalului nondidactic din instituţiile bugetare (Hotărârea Guvernului nr.801 din 20.07.2007) în vederea includerii întregii perioade de muncă anterioară în cadrul oricăror instituţii, de până la ultima angajare.

O altă stringenţă ar fi aprobarea normelor de personal pentru salariaţii din instituţiile preşcolare şi preuniversitare.

În Regulamentul de atestare a cadrelor se impune specificarea mecanismului de egalare a sporului pentru cadrele manageriale şi cele didactice, actualmente denumite organizatori. Este o problemă mai veche, ce nu se rezolvă în ciuda stăruirii permanente asupra ei. Trăim o perioadă de optimizări interminabile – instituţii lichidate, reformate, comasate etc., însă rămâne dilema: ce ne facem cu cadrele didactice disponibilizate? Poate ar fi cazul ca Guvernul să se sesizeze de articolul 134 din Codul Educaţiei, astfel încât, începând cu 1 septembrie 2017, prevederea diminuării sarcinii didactice cu 25% pentru tinerii specialişti să se extindă asupra tuturor cadrelor didactice? Acest lucru, fără îndoială, ar facilita sporirea calităţii şi performanţelor profesionale, ar conduce la crearea unor noi locuri de muncă şi, plus la acestea, s-ar înscrie armonios în prevederile articolului 55, care nu a intrat deocamdată în vigoare. De subliniat că remanierile propuse ar contribui la majorarea esenţială a salariilor angajaţilor.

Este o provocare pentru noi să onorăm acest deziderat în termen mediu, adică 2-4 ani. Trebuie să recunoaştem că egalarea salariului minim în învăţământ cu cel din sectorul real este o problemă nespus de complicată. La moment, este necesară urgentarea majorării salariului pentru categoria I de salarizare a RTU cu cel puţin 20%, începând cu 01.10.2016.

Totalizând cele invocate şi punctate într-un Apel adresat Guvernului, Parlamentului şi Ministerului Educaţiei RM, sperăm ca mecanismul negocierii să se soldeze cu succes, fie prin intermediul unor acorduri adiţionale la Convenţia Colectivă, fie pe alte căi.

Ion Bulat,

prim-vicepreşedinte al

Consiliului General al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei